Finanțări între 50.000 și 275.000 € pentru IMM-uri: caravana ADR vine la Baia Mare

Joi, 7 august, de la ora 11:00, caravana de promovare a apelului 131.F – „Sprijin pentru internaționalizarea IMM-urilor”, organizată de ADR Nord-Vest, poposește în Maramureș. Evenimentul va avea loc la sediul temporar al Consiliului Județean (fostul BCR), unde experții ADR vor oferi informații esențiale și exemple de bună practică pentru IMM-urile care vor să pătrundă pe piețele externe.

Apelul 131.F oferă finanțări nerambursabile între 50.000 și 275.000 de euro pentru activități precum participarea la târguri internaționale, promovarea brandului propriu peste hotare, extinderea rețelelor de distribuție, certificări pentru export, rebranding, inovație și strategii de export.

Inițiativa are ca scop creșterea vizibilității și competitivității firmelor din regiune. Participarea la eveniment este gratuită, însă locurile sunt limitate, iar interesul este deja crescut în rândul antreprenorilor maramureșeni.

Înscrierea se face online, completând formularul disponibil aici: https://forms.gle/aTXbr2RPoWxXMBgn6

a
Ultimul comentariu

LASA UN COMENTARIU