Recea construiește o centrală fotovoltaică pentru consum local și mediu curat

Autoritățile din comuna Recea, județul Maramureș, au obținut autorizația de construire pentru o nouă centrală electrofotovoltaică, amplasată în satul Mocira, la intersecția străzilor Europa și 1 Decembrie. Proiectul, cu o valoare de 2.599.908,42 lei (finanțare integral nerambursabilă), va fi implementat între 20 iunie 2025 și 31 decembrie 2026.

Noua instalație va avea o capacitate de producție de 0,400 MW și va genera energie electrică verde destinată exclusiv consumului propriu al comunei. Investiția contribuie la reducerea semnificativă a emisiilor de CO₂ — estimate la 286,7 tone/an — și la diminuarea costurilor energetice locale.

Cu o producție medie anuală estimată de 468,55 MWh, centrala va susține dezvoltarea durabilă a comunității prin creșterea independenței energetice și protejarea mediului înconjurător.

a
0 comentarii

LASA UN COMENTARIU