Municipiul Baia Mare anunță instituirea unor restricții de circulație în perioada 3–8 septembrie 2025, cu prilejul evenimentului Főtér Fesztivál. Măsurile au fost aprobate de Comisia Municipală de Sistematizare a Circulației.
Parcarea din Piața Libertății (zona fostului Hotel Minerul) va fi închisă între 3 septembrie, ora 19:00, și 8 septembrie, ora 12:00. De asemenea, strada Crișan, pe tronsonul cuprins între strada 30 Decembrie și Piața Libertății, va fi închisă traficului rutier în perioada 3–7 septembrie.
Pe 5 septembrie, de la ora 17:00, este programată o paradă ciclistă pe traseul Statuia Ostașului Român – strada Victoriei – bulevardele Independenței, Unirii, Regele Mihai I – străzile 22 Decembrie, Cloșca, 1 Mai – cu sosire în Piața Libertății. Autoritățile recomandă șoferilor să evite zonele restricționate și să folosească rute alternative.