Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației a fost dotat cu 17 autospeciale de teren Ford Raptor, achiziționate integral din fonduri europene nerambursabile prin Programul Național 2021–2027 – Managementul Frontierelor și Vize. Vehiculele sunt destinate intervențiilor și misiunilor de supraveghere în zone greu accesibile de la frontiera de stat.
Prin această investiție, Poliția de Frontieră Română își consolidează capacitatea de acțiune pentru prevenirea migrației ilegale, a traficului de persoane și a altor forme de criminalitate transfrontalieră. Totodată, proiectele contribuie la întărirea capacității operaționale a FRONTEX, prin dotarea cu mijloace moderne de mobilitate terestră și navală.
Autospecialele vor fi utilizate în misiuni de patrulare și intervenție în zone izolate, reflectând angajamentul României de a proteja frontierele externe ale Uniunii Europene și de a asigura un nivel ridicat de securitate pentru cetățeni.

