O delegație a Primăriei Sighetu Marmației a participat la vernisajul expoziției „Rădăcini din Maramureș”, semnată de artistul vizual Ion Bledea, găzduită de Muzeul Maghiar de Științele Naturii din Budapesta. Evenimentul face parte din cooperarea de înfrățire cu localitatea Etyek și marchează o nouă etapă în promovarea valorilor maramureșene peste graniță.
Expoziția, susținută de administrația locală sigheteană, aduce în prim-plan frumusețea și spiritul Maramureșului, fiind un prilej de consolidare a relațiilor culturale româno-maghiare. Ion Bledea, apreciat în comunitatea sa, reușește prin lucrările sale să transmită autenticitatea tradițiilor locale.
La vernisaj au fost prezente personalități din România, Ungaria și Croația, subliniind rolul artei ca punte între națiuni. Expoziția va putea fi vizitată până la finalul anului 2025.

        
    
 