Pe 14 noiembrie, Ziua Internațională a Diabetului este celebrată la nivel mondial pentru a atrage atenția asupra impactului acestei afecțiuni și a importanței prevenției. Elevii Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila” din Baia Mare s-au alăturat inițiativei printr-o acțiune dedicată comunității.
Astăzi, între orele 10.00 și 16.00, la parterul VIVO Mall Baia Mare, aceștia organizează un stand informativ în cadrul proiectului „Sănătate și echilibru – prevenim diabetul împreună”. Vizitatorii vor putea beneficia gratuit de măsurarea glicemiei și tensiunii arteriale, vor primi pliante educative și sfaturi despre alimentație și mișcare, iar simbolic, fiecare participant va primi un măr – semn al alegerilor sănătoase.
Organizatorii subliniază că scopul acțiunii este promovarea unui stil de viață echilibrat și conștientizarea importanței depistării precoce a diabetului. „Ziua Internațională a Diabetului devine astfel o ocazie reală de educație și responsabilizare pentru o viață mai sănătoasă”, transmit reprezentanții școlii sanitare.


