Episcopia Maramureșului cumpără locuință pentru o familie afectată de calamități

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, vineri, 14 noiembrie 2025, o delegație eparhială formată din preoții Andrei Marius Pop și Adrian Morar a ajuns la Suceava pentru a finaliza semnarea contractului de vânzare-cumpărare al unui apartament din orașul Broșteni.

Locuința a fost achiziționată prin colecta de fonduri și sprijinul credincioșilor din cele opt Protopopiate ale Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, urmând să fie oferită unei familii care și-a pierdut casa în urma calamităților.

Delegația maramureșeană a fost primită la Centrul Eparhial din Suceava de pr. Vasile Cruț și asistentul social Remus Fanarac, care au coordonat demersurile juridice și logistice. După semnarea actelor, reprezentanții Episcopiei au vizitat apartamentul proaspăt achiziționat, subliniind grija și implicarea Bisericii în sprijinirea celor aflați în nevoie.

a
0 comentarii

LASA UN COMENTARIU