CFR Călători a obținut autorizația de construire pentru noua hală de mentenanță a materialului rulant din Baia Mare, ultimul document administrativ necesar înaintea începerii lucrărilor propriu-zise. Hala va fi amplasată în zona gării, lângă actualul Post de Revizie Vagoane, conform celor de la 2mnews.ro.
Investiția, derulată prin Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Cluj, are o valoare inițială de 6,54 milioane de lei și este finanțată din fonduri PNRR și resurse proprii. Valoarea totală a proiectului se ridică la aproape 19 milioane de lei, incluzând lucrări la două linii de cale ferată, unde traversele din lemn vor fi înlocuite cu traverse din beton. Contractul de execuție a fost atribuit în vară asocierii de firme CBC Hale SRL, Activ Proiect SRL și RA&Co SRL.
Noua construcție, cu dimensiuni de 72 de metri lungime și 15 metri lățime, va permite efectuarea reviziilor tehnice generale la vagoanele dotate cu boghiuri Y32 și GP 200, care reprezintă peste jumătate din parcul de vagoane al CFR Călători. În prezent, la Baia Mare se realizează doar lucrări de mentenanță fără demontare, în regim deschis, iar restul tipurilor de vagoane sunt reparate la Jibou.
Obiectivul investițional trebuie finalizat până la sfârșitul lunii iunie 2026, urmând să devină prima hală de acest tip din cadrul CFR Călători.

