Municipiul Baia Mare a anunțat instituirea unor restricții de circulație și parcare în zona centrală, pentru buna desfășurare a evenimentului „Iarna Băimăreană – 2025”.
Parcarea din Piața Libertății – Hotel Minerul va fi închisă între 21 noiembrie 2025, ora 20:00, și 14 ianuarie 2026, ora 20:00, pentru amenajarea și desființarea patinoarului. În aceeași perioadă, strada Crișan, pe tronsonul dintre str. 30 Decembrie și Piața Libertății, va fi închisă traficului, cu acces permis doar expozanților și comercianților.
Autoritățile locale recomandă șoferilor să respecte restricțiile și să utilizeze rutele alternative, pentru a evita blocajele și a sprijini buna organizare a manifestărilor de iarnă.

