Circulația pe bd. Unirii a fost astăzi blocată temporar între Bd. Republicii și Str. Hortensiei pentru ca unitățile din cadrul MApN, MAI, Jandarmerie, etc, să facă repetiții pentru parada de 1 decembrie. Primăria Baia Mare a anunțat, pe o rețea de socializare, restricții și pentru zilele următoare:
”Municipiul Baia Mare informează cetățenii cu privire la instituirea restricțiilor de circulație cu ocazia organizării ceremonialului militar și religios de Ziua Națională a României. Astfel, Comisia Municipală de Sistematizare a Circulației a aprobat următoarele:
• închiderea circulației autovehiculelor în data de 30.11.2025, între orele 14:00–17:00, pe bulevardul Unirii, tronson cuprins între bld. Republicii și str. Hortensiei;
• închiderea circulației autovehiculelor în data de 01.12.2025, între orele 8:00–18:00, pe bulevardul Unirii, tronson cuprins între bld. Republicii și str. Hortensiei, precum și pe bulevardul Republicii, tronson cuprins între bld. Unirii și str. Vasile Alecsandri, între orele 8:00–14:00;
• interzicerea staționării/parcării autovehiculelor în perioada 30.11.2025, orele 14:00 – 01.12.2025, orele 18:00, pe bulevardul Unirii, tronson cuprins între bulevardul. Republicii și strada Hortensiei, pe bulevardul Republicii, între bulevardul. Unirii și strada. Vasile Alecsandri (partea dinspre SRI și Catedrala Episcopală), precum și parcarea din zona Intesa San Paolo Bank.
Vă mulțumim pentru înțelegere și ne cerem scuze pentru eventualele inconveniente cauzate!”

