Home2025 (Page 136)

februarie 2025

Primăria Vișeu de Sus a anunțat obținerea finanțării prin Programul Regional Nord-Vest pentru modernizarea drumului Valea Râului, precum și achiziția a două autobuze electrice. Proiectul, în valoare de 69.239.563 lei, va include asfaltarea drumului de 7 km, construirea de ziduri de sprijin, o pistă de

Spitalul Județean de Urgență "Dr. Constantin Opriș" Baia Mare a adus îmbunătățiri semnificative Secției de Recuperare Medicală, Medicină Fizică și Balneologie, investind 400.000 de lei în echipamente moderne. Printre noile achiziții se numără Aparatul TECAR, Aparatul SIS, Masa pentru elongații, Combina cu curenți și Ultrasunetul

Municipiul Baia Mare a anunțat prelungirea cu 90 de zile a restricțiilor de circulație și devierea traficului pentru lucrările de la podul peste Valea Borcutului, situat între kilometrii 2+580 și 2+640. Decizia a fost aprobată de Comisia Municipală de Sistematizare a Circulației în cadrul ședinței

Proiectul „MEDICUNITY – Coerență pentru îmbunătățirea activităților de tratare și recuperare medicală în Transcarpatia și Maramureș” a obținut primul loc la domeniul sănătate în cadrul Programului Interreg NEXT România – Ucraina. Acest proiect transfrontalier, dezvoltat în parteneriat cu Spitalul Regional Transcarpatia din Uzhgorod și Agenția

Conducerea Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) a anunțat lansarea unui proiect de digitalizare care include atât dotarea birourilor cu calculatoare, cât și digitalizarea ambulanțelor, pentru a facilita activitatea angajaților. Managerul SAJ, Mădălina Cîmpean, a semnat un contract de digitalizare în valoare de 600.000 euro prin