Atelier demonstrativ de robotică pentru cei mici, pe 7 ianuarie

Clubul de robotică Minitehnicus Baia Sprie organizează pe 7 ianuarie, de la ora 15.00, un curs demonstrativ gratuit dedicat copiilor cu vârste între 4 și 12 ani, pasionați de tehnologie și dornici să descopere lucruri noi. Organizatorii îi invită pe cei mici la o experiență interactivă și distractivă, unde vor putea explora universul roboticii într-un mod accesibil și captivant.

În cadrul atelierului, participanții vor avea ocazia să construiască și să programeze roboți, să învețe prin joacă noțiuni de bază din robotică și să își dezvolte gândirea logică, creativitatea și abilitățile de colaborare. Activitatea se desfășoară într-un mediu prietenos, alături de alți copii cu aceleași interese pentru tehnologie.

Evenimentul este gratuit, însă participarea necesită înscriere prealabilă, locurile fiind limitate.

a
0 comentarii

LASA UN COMENTARIU