CS Minaur Baia Mare a obținut o victorie importantă pe teren propriu, învingând CSM Constanța cu 26-24 (12-9), într-un meci în care finalurile de repriză au făcut diferența. După un start ezitant, băimărenii au revenit spectaculos de la 4-7 în minutul 19 și au închis prima parte cu un avantaj de trei goluri.
Repriza secundă a urmat un scenariu similar: Constanța s-a apropiat la un singur gol în minutul 38 (14-13) și chiar a egalat în minutul 41, la 16-16, prin reușita lui Dobra de la nouă metri. Finalul a fost însă gestionat mai bine de gazde.
Succesul aduce Minaurului trei puncte prețioase și o urcare pe locul 6 în clasamentul Ligii Naționale, echipa acumulând acum 13 puncte.
Foto FB CS Minaur

