Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș continuă implementarea proiectului „Unitate pentru dizabilitate la Centrul de Zi Poienile de sub Munte”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Instituția anunță că soluția tehnică a fost îmbunătățită, centrul urmând să fie realizat la standardul nZEB+, un nivel superior de eficiență energetică față de varianta inițială.
Pentru actualizarea investiției, DGASPC Maramureș și Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale au semnat un nou act adițional la contractul de finanțare. Valoarea totală a finanțării nerambursabile ajunge la 4.258.078,32 lei, din care peste 3,6 milioane lei reprezintă fonduri eligibile din PNRR, iar restul TVA aferent cheltuielilor eligibile.
Perioada de implementare a proiectului a fost prelungită până la 30 iunie 2026, timp în care vor fi derulate toate procedurile necesare pentru atingerea standardului nZEB+. DGASPC subliniază că acest nivel de performanță energetică va asigura costuri reduse de operare, un mediu interior mai sănătos și o funcționare sustenabilă a centrului destinat persoanelor adulte cu dizabilități.

