Poliția Locală Baia Mare face un apel către locuitori pentru a combate fenomenul abandonării deșeurilor și subliniază responsabilitatea comună de a menține orașul curat. Autoritățile au demarat o campanie de informare la nivelul imobilelor arondate noilor puncte de colectare, care urmează să fie puse în funcțiune, pentru a reaminti regulile corecte de depozitare a gunoiului.
Mesajul transmis este unul ferm: deșeurile trebuie aruncate exclusiv în interiorul platformelor, fiecare tip de fracție trebuie plasat în recipientul corespunzător, iar sacii lăsați lângă containere nu reprezintă o soluție acceptabilă. „Un cartier curat înseamnă respect pentru vecini, pentru copii, pentru orașul în care trăim zi de zi. Baia Mare arată așa cum o îngrijim”, precizează Poliția Locală.
Pentru descurajarea comportamentelor neconforme, autoritățile reamintesc că abandonarea deșeurilor se sancționează cu amenzi între 300 și 500 de lei pentru persoane fizice și între 500 și 1.000 de lei pentru persoane juridice.

