Start dificil de retur: Fotbal Feminin Baia Mare cedează cu 7-0 în fața Argeșului

ACS Fotbal Feminin Baia Mare a debutat cu stângul în returul campionatului, cedând categoric pe teren propriu în fața formației ACS Campionii Fotbal Club Argeș, scor 0-7 (0-2). Partida, arbitrată de Szabó Krisztina din Zalău, a opus echipele aflate înaintea etapei pe pozițiile 10 și 3 ale clasamentului.

Deși încheie turul pe ultimul loc, formația băimăreană nu este amenințată de retrogradare, după retragerea în pauza competițională a echipei Asociația Athletic CS United Bihor, aflată anterior pe locul 8. În meciul direct din tur, argeșencele se impuseseră cu un și mai clar 8-0.

După această nouă înfrângere, Fotbal Feminin Baia Mare rămâne pe poziția a 10-a, cu un singur punct acumulat în 10 partide. Următorul meci este programat în deplasare, pe 22 martie, împotriva formației AFC UTA Arad, ocupanta locului 7.

a
0 comentarii

LASA UN COMENTARIU