Sportivii de la DanceLight Baia Mare au avut evoluții remarcabile la două competiții importante desfășurate în luna martie: Cupa Oradea (14 martie) și Cupa „Dance with Attitude” din Cluj-Napoca (21–22 martie). Chiar dacă multe dintre perechi au trecut recent într-o categorie de vârstă sau clasă valorică superioară, aceștia au reușit să se califice în șase finale și să obțină rezultate foarte bune.
Printre cele mai notabile performanțe se numără victoria perechii Arthur Bartha – Ynna Vlaicu, care a câștigat locul I la categoria Hobby, 10–11 ani, promovând astfel în clasa E. Matei Birta și Diana Tamas (Medio Monte Baia Sprie) au ajuns în finalele ambelor competiții la categoria E, 12–13 ani, unde au obținut locul IV. De asemenea, David Tașcă și Aniella Sotrin Topan au încheiat pe locul IV la Hobby, 12–13 ani, promovând și ei în clasa E.
Rezultate solide au obținut și Răzvan Borșe și Ilaria Borsa (Galactic Baia Mare), care s-au calificat în finalele categoriei E, 14–15 ani, la ambele concursuri, ocupând locul VI. Evoluțiile sportivilor confirmă progresul constant al școlilor de dans din Maramureș și promite un sezon competițional plin de reușite.


