Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din Bistrița-Năsăud, coordonați de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud, au desfășurat ieri, 29 martie, o amplă acțiune în comuna Leșu, unde au fost puse în executare 16 percheziții domiciliare. Ancheta vizează o grupare bănuită de braconaj cinegetic și încălcări repetate ale regimului armelor, activă inclusiv pe teritoriul județului Maramureș.
Potrivit anchetatorilor, cele 11 persoane cercetate ar fi folosit, din 2024 până în prezent, arme letale deținute legal și ilegal în acțiuni de braconaj desfășurate în Bistrița-Năsăud, Maramureș și Suceava. Una dintre arme ar fi fost introdusă ilegal în țară. În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat o armă letală ascunsă într-un tub de scurgere îngropat, trei arme neletale, muniție, trofee, 57 kg de carne de vânat, articole pirotehnice interzise și dispozitive de vedere pe timp de noapte.
Opt bărbați, cu vârste între 17 și 62 de ani, au fost ridicați pe bază de mandate de aducere și duși la sediul IPJ pentru audieri. Ancheta continuă, iar autoritățile verifică inclusiv posibile legături ale grupării cu activități de braconaj desfășurate în zona montană a Maramureșului.

