Home2026martie (Page 20)

martie 2026

Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare a făcut un pas decisiv în derularea proiectului MEDICUNITY, odată cu semnarea contractelor pentru furnizarea unor echipamente medicale de ultimă generație destinate secțiilor de chirurgie generală și urologie. Achizițiile marchează cea mai importantă etapă a proiectului

Forțe ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Maramureș intervin duminică pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și litieră izbucnit într-o zonă împădurită din apropierea complexului „Două Veverițe”, în localitatea Lăpușel. Focul se manifestă pe o suprafață aflată în proximitatea pădurii, iar intervenția este în

Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, alături de cei ai Poliției orașului Târgu Lăpuș, au desfășurat joi, 6 martie, activități preventive la Liceul Teoretic „Petru Rareș” și Liceul Tehnologic „Grigore Moisil”. Elevii au primit informații despre prevenirea faptelor antisociale, respectarea disciplinei rutiere și consecințele nerespectării legii, într-un

Pe amplasamentul viitorului Parc de Specializare Inteligentă din Baia Sprie, lucrările avansează vizibil, iar infrastructura tehnică necesară noilor investiții industriale începe să prindă contur. Proiectul este considerat un pas important pentru dezvoltarea economică a județului, fiecare etapă finalizată apropiind zona de momentul în care va