Un concert special va avea loc miercuri, 1 aprilie, de la ora 18.00, în Sala „Monica Chifor” a Școlii de Muzică din Sighetu Marmației, unde elevii Școlii de Muzică din Skive, Danemarca, vor susține un recital dedicat publicului local. Evenimentul marchează prietenia dintre cele două orașe înfrățite și are o încărcătură simbolică aparte, întrucât atât Skive, cât și Sighetu Marmației celebrează în acest an 700 de ani de atestare documentară.
Primarul Vasile Moldovan a transmis un mesaj de invitație către comunitate, subliniind importanța momentului și rolul muzicii în consolidarea legăturilor dintre cele două orașe. Edilul a îndemnat sighetenii să fie gazde primitoare și să susțină tinerii muzicieni danezi care vor urca pe scenă.
Concertul se anunță a fi un adevărat regal artistic, oferind publicului ocazia de a celebra, prin muzică, o relație de prietenie care durează de ani buni și care se întărește în contextul aniversării celor șapte secole de istorie comună.


