Acțiune amplă pentru combaterea evaziunii fiscale în zona gării din Baia Mare

Polițiștii au desfășurat o acțiune amplă în zona gării din Baia Mare pentru combaterea evaziunii fiscale în transportul de persoane și mărfuri. La controale au participat polițiști din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Maramureș și Serviciului Rutier, alături de reprezentanți ai Autorității pentru Protecția Consumatorilor și ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

În cadrul verificărilor au fost legitimate 76 de persoane și controlate 31 de autovehicule, fiind vizate activitățile de transport desfășurate fără respectarea obligațiilor legale și fiscale. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 11 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 10.000 de lei și au confiscat 689 de lei, sumă neînregistrată fiscal. Opt taximetriști au fost invitați la sediul OPC pentru verificări suplimentare, iar șase agenți economici urmează să fie controlați de ANAF în acțiuni antifraudă.

Totodată, a fost constatată o contravenție privind efectuarea de servicii neautorizate în transportul de mărfuri, faptă sancționată conform legislației în vigoare. Autoritățile anunță că astfel de acțiuni vor continua pentru a preveni activitățile ilegale din domeniul transporturilor și pentru a proteja consumatorii.

a
0 comentarii

LASA UN COMENTARIU