Controale cu jandarmi și câini polițiști: amenzi în trafic în Maramureș

Polițiștii maramureșeni au desfășurat ample acțiuni rutiere în Baia Sprie și Baia Mare, cu sprijinul jandarmilor și al Grupei Canine, vizând prevenirea accidentelor și sancționarea abaterilor din trafic. În Baia Sprie, în intervalul 06:30–08:30, au fost verificate 40 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 7.000 de lei.

Controalele au continuat în Baia Mare, unde polițiștii Biroului Rutier au acționat timp de patru ore pentru combaterea traversărilor neregulamentare și a altor abateri comise de pietoni și șoferi. Au fost aplicate 42 de sancțiuni, dintre care 19 pentru traversare neregulamentară, iar două permise de conducere au fost reținute. De asemenea, un certificat de înmatriculare a fost retras până la remedierea deficiențelor.

Valoarea totală a amenzilor aplicate în Baia Mare depășește 10.000 de lei. Polițiștii anunță că astfel de acțiuni vor continua pentru menținerea siguranței rutiere și prevenirea faptelor antisociale

a
0 comentarii

LASA UN COMENTARIU