Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, împreună cu Asociația Energia Mișcării, pregătesc pentru sâmbătă, 18 aprilie, o nouă aventură plină de adrenalină la Muzeul Satului din Baia Mare. Între orele 14.00 și 17.00, copiii și tinerii vor putea participa la un traseu cu obstacole, tiroliană, tras cu arcul, cățărat pe frânghie, mers în echilibru și alte provocări în aer liber.
Organizatorii subliniază că evenimentul pune accent pe cooperare și stare de bine, nu pe competiție. Activitățile se vor desfășura „în armonie și echilibru, cu iubire, empatie, compasiune, bunătate, întrajutorare, bun simț, respect, motivare, susținere și multă energie pozitivă”, transmit reprezentanții Asociației Energia Mișcării.
Părinții sunt rugați să îi însoțească pe copiii sub 9 ani, pentru a-i sprijini la probele mai dificile. Accesul în Muzeul Satului se face pe bază de bilet — 3 lei pentru copii și 6 lei pentru adulți — iar pentru tiroliană este necesară o donație minimă de 10 lei pentru două ture, sumă direcționată către Asociația Energia Mișcării.


