Coșmar la București: Baia Mare pierde meciul decisiv și se apropie periculos de Divizia A2

Știința Explorări Baia Mare a cedat la limită în meciul 3 al duelului pentru evitarea retrogradării, fiind învinsă cu 3-2 de CSM București, după un joc intens și echilibrat. Băimărenii au condus cu 2-1 la seturi, însă gazdele au revenit și au împins partida în decisiv, unde s-au impus cu 15-12. Pentru CSM, Da Silva (27p) și Vakulenko (22p) au fost principalii realizatori, în timp ce pentru Explorări s-au remarcat Ciatău (17p) și Breban (19p).

Partida a fost marcată de evoluții solide în defensivă, liberiștii celor două echipe având procente ridicate la recepție: Grădinaru (38% pozitivă, 31% excelentă) pentru CSM și Urian (67% pozitivă, 48% excelentă) pentru Explorări. De asemenea, serviciul a avut un rol important, Iftime reușind 4 ași pentru formația bucureșteană.

După acest rezultat, scorul general al seriei devine 2-1 pentru CSM București. Meciul 4 se joacă mâine, duminică, 19 aprilie, de la ora 16, tot în sala sporturilor din Dobroești. Explorări nu mai are alternativă: doar victoria o poate duce spre un eventual meci decisiv, programat miercuri, pe teren propriu, pentru menținerea în Divizia A1.

a
0 comentarii

LASA UN COMENTARIU