Rămășițe umane în subsolul unui imobil din Vișeu de Sus. Ancheta e în desfășurare

Descoperire șocantă la Vișeu de Sus, unde o femeie a alertat ieri, 27 aprilie, Poliția Orașului Vișeu de Sus după ce a găsit, în subsolul unui imobil de pe strada 22 Decembrie, mai multe fragmente osoase care păreau a fi de origine umană.

Echipajele sosite la fața locului au confirmat imediat sesizarea. Osemintele au fost ridicate pentru verificări, iar zona a fost securizată pentru continuarea cercetărilor.

Potrivit IPJ Maramureș, polițiștii au deschis un dosar penal și au dispus efectuarea unei expertize medico-legale, menită să stabilească vechimea și proveniența rămășițelor. Ancheta este în desfășurare sub coordonarea procurorilor.

a
0 comentarii

LASA UN COMENTARIU