Un centru modern de îngrijiri paliative urmează să fie construit în orașul Dragomirești, proiect menit să ofere sprijin pacienților cu afecțiuni grave care nu mai pot fi îngrijiți la domiciliu. Cererea pentru astfel de servicii în județul Maramureș depășește constant oferta, iar listele de așteptare pun familiile în situații dificile.
Dezvoltatorul, partener al Primăriei Dragomirești, a subliniat importanța proiectului, afirmând că îngrijirile paliative înseamnă demnitate și respect pentru cei aflați în momente critice ale vieții. El a precizat că, împreună cu centrul aflat în construcție pe șoseaua de centură a municipiului Baia Mare, noul obiectiv va acoperi întreg județul: Dragomirești pentru zona de peste deal, Baia Mare pentru zona de dincoace de deal.
Contractul pentru proiectare, asistență tehnică și execuție a fost semnat vineri, 22 mai, investiția fiind finanțată prin Programul Sănătate 2021–2027. Valoarea totală a contractului se ridică la 8.880.477,54 lei fără TVA, marcând un pas important în extinderea rețelei de servicii medicale dedicate pacienților cu boli incurabile.


