Centrul Cultural Sighetu Marmației a organizat cea de‑a doua ediție a Festivalului–Concurs Național de Interpretare Vocală „Cântecul Neamului”, un eveniment dedicat tradiției și identității românești. Concurenții au adus pe scenă emoția și forța cântecului patriotic și a celui de cătănie, reușind să transmită publicului frumusețea folclorului autentic.
Marele Trofeu al festivalului a fost câștigat de Antonia Rusu, apreciată pentru interpretarea sa remarcabilă. La secțiunea Cântec patriotic, Premiul I a revenit Simonei Mihali, iar la Cântec de cătănie, distincția a fost obținută de Denisa Bledea, ambele reușind să impresioneze prin sensibilitate și autenticitate. Evenimentul s‑a desfășurat sub coordonarea managerului Centrului Cultural, prof. Ileana Matuș, cu sprijinul Orchestrei Ansamblului „MARA”, dirijată de Mihai Chiș, și al prof. Ioan Dunca, coordonatorul festivalului.
Gala laureaților a fost completată de recitalurile artiștilor Alexandra Șofron, Marius Iusco, Ileana Matuș și Traian Frâncu, care au oferit publicului momente de emoție și mândrie românească. „Cântecul Neamului” rămâne, astfel, o punte între generații și o celebrare a valorilor ce definesc identitatea culturală a românilor, subliniază Centrul Cultural Sighetu Marmației.


