4.974.675,26 lei, fonduri europene nerambursabile, vor fi investite în proiectul „Furnizarea de servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice din Orașul Târgu Lăpuș, județul Maramureș”. Inițiativa urmărește extinderea sprijinului acordat seniorilor vulnerabili, prin servicii adaptate nevoilor lor medicale, sociale și gospodărești.
Potrivit autorităților locale, finanțarea va permite dezvoltarea unui sistem de îngrijire la domiciliu care să ofere asistență personalizată fiecărui beneficiar. „Prin această finanțare venim în sprijinul seniorilor vulnerabili din comunitatea noastră, oferindu-le îngrijire la domiciliu, asistență adaptată fiecărui caz, precum și sprijin în activitățile sociale și gospodărești”, au transmis reprezentanții administrației.
Proiectul este derulat prin Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, iar autoritățile locale își exprimă recunoștința pentru sprijinul primit.

