Municipiul Baia Mare anunță instituirea unor restricții de circulație și limitări de parcare în perioada 18 iunie, ora 17.00 – 19 iunie 2026, ora 14.00, pentru organizarea transmisiunii matinale „Morning ZU”. Măsurile vizează bulevardul Unirii, platoul Cozac (zona vizavi de McDonald’s) și parcarea din Piața Libertății destinată microbuzelor 8+1 locuri.
Pe platoul Cozac vor fi impuse restricții pentru amplasarea a două autorulote necesare activităților tehnice și logistice, iar în parcarea din Piața Libertății vor exista limitări temporare ale utilizării locurilor de parcare pentru buna desfășurare a evenimentului. Transmisiunea live a emisiunii este programată pentru 19 iunie, de pe platoul Cozac.
Autoritățile locale subliniază că aceste măsuri sunt esențiale pentru organizarea în condiții optime a evenimentului și le recomandă șoferilor să respecte semnalizarea rutieră și indicațiile personalului aflat la fața locului. Municipalitatea mulțumește cetățenilor pentru înțelegere.

