Performanțe solide pentru Nautic Maramureș la Campionatul Național de Maraton

Sportivii de la Clubul Sportiv Nautic Maramureș au încheiat cu rezultate remarcabile participarea la Campionatul Național de Maraton desfășurat la Bascov. Cel mai bun rezultat a fost obținut de Darius Chiorean, medaliat cu argint la categoria juniori I, în timp ce Mateo Tomoiagă și-a trecut în palmares prima medalie națională, un bronz la juniori III – un moment descris de colegi drept „o bucurie sinceră și una dintre cele mai frumoase imagini ale competiției”.

La categoria U12, mezina lotului, Eva Chiorean, a concurat curajos împotriva unor adversare mai mari ca vârstă, reușind un onorant loc V. În întrecerea juniorilor II, Patrick Moje a avut parte de o cursă dificilă, marcată de un incident pe traseu, însă a continuat până la final. „A dat dovadă de un caracter puternic, un exemplu autentic de curaj, voință și spirit sportiv”, transmit reprezentanții clubului.

Toți sportivii au fost pregătiți de antrenorul Costel Bașa, care continuă să formeze o generație competitivă și determinată în kaiac-canoe-ul maramureșean.

a
0 comentarii

LASA UN COMENTARIU