Valoarea punctului-amendă va crește de la 1 iulie la 216,25 lei, ceea ce înseamnă sancțiuni mai mari pentru șoferi. Astfel, amenzile din clasa I vor fi cuprinse între 432,5 și 648,75 lei, cele din clasa a II‑a între 865 și 1.081,25 lei, iar pentru clasa a III‑a între 1.297,5 și 1.730 de lei. Sancțiunile din clasa a IV‑a vor ajunge până la 4.325 de lei, iar cele din clasa a V‑a – aplicabile exclusiv persoanelor juridice – pot urca până la 21.625 de lei.
Printre abaterile care vor putea fi sancționate cu până la 648,75 lei se numără conducerea cu cel puțin 10 km/h sub limita minimă obligatorie, lipsa semnalizării, circulația cu un vehicul avariat peste termenul legal, nerespectarea culorii galbene a semaforului, nepurtarea centurii, depășirea cu 10-20 km/h a vitezei maxime admise sau oprirea neregulamentară. Pentru fapte mai grave – precum nerespectarea indicatoarelor de obligare, utilizarea unor anvelope neconforme, poluarea fonică sau chimică peste limite, depășirea cu 21-30 km/h a vitezei, blocarea intersecțiilor ori trecerea pe roșu – amenzile pot ajunge la 1.081,25 lei.
Autoritățile precizează că până la 1 iulie ar putea fi luată în discuție plafonarea punctului-amendă, măsură care ar putea modifica nivelul final al sancțiunilor.

