Pentru baimărenii care au avut neșansa de a călători miercuri pe ruta București-Baia Mare, drumul spre casă s-a transformat într-un adevărat calvar de peste 20 de ore. În loc să ajungă în gara din municipiu la ora programată, 20:25, pasagerii au coborât pe peron joi dimineață, la ora 2:33, epuizați și revoltați de managementul dezastruos al operatorului feroviar național.
Dacă prima parte a întârzierii a fost cauzată de o pană de curent majoră în Capitală, adevărata bătaie de joc la adresa baimărenilor a început la Cluj-Napoca. Pentru ultimii 193 de kilometri rămași până la Baia Mare, trenul IR 1735 a avut nevoie de nu mai puțin de 7 ore și 20 de minute. Sursa problemei? Responsabilii Depoului Cluj au trimis să tracteze garnitura o locomotivă diesel GM 950 care luase foc în luna mai la Ulmeni Sălaj și care fusese reparată complet de mântuială. Aceasta s-a defectat după numai 6 kilometri parcurși, motorul oprindu-se deoarece vehiculul era defect încă din gară.
Călătorii acuză CFR Călători că le pune în pericol siguranța și le testează limitele psihice, trimițând pe traseu rable tehnice. Manevrele repetate de remediere, tractarea temporară cu o locomotivă electrică de ajutor până la Dej și cuplarea ulterioară a unei alte locomotive diesel, în tandem cu restricțiile generate de șantierele de pe traseu, au prelungit agonia baimărenilor până târziu în noapte.
Situația tinde să devină o normalitate sumbră pentru județul Maramureș. Surse din interiorul sistemului avertizează că zeci de locomotive sunt abandonate în depouri din lipsă de fonduri, iar cele puse în circulație reprezintă un risc asumat. Baimărenii cer public măsuri urgente din partea autorităților, considerând inacceptabilă izolarea feroviară și umilința la care sunt supuși constant pe această magistrală.

