O expediție de documentare desfășurată în zona Muntelui Mihăiasa din Munții Rodnei readuce la lumină unul dintre cele mai puțin cunoscute accidente aviatice din primăvara anului 1944. Detectoriști și istorici pasionați au reușit, după luni de planificare, să ajungă la locul prăbușirii unui avion militar sovietic, într-o misiune realizată cu entuziasm și respect pentru memoria celor dispăruți. Scopul principal a fost cartografierea exactă a zonei impactului și identificarea eventualelor fragmente rămase la fața locului, informează bistriteanul.ro.
Potrivit rapoartelor oficiale păstrate la Arhivele Naționale Bistrița-Năsăud, epava a fost descoperită în aprilie 1945, iar documentele consemnează existența a opt victime: un civil și șapte militari sovietici. Trupurile lor au fost înhumate inițial în apropierea epavei, apoi mutate în Pasul Rotunda și ulterior în cimitirul eroilor de pe Tărpiului, la Bistrița. Cercetările recente, coroborate cu arhive din România și străinătate, indică faptul că aeronava ar fi fost, cel mai probabil, un bombardier american North American B‑25 Mitchell, aflat în serviciul Forțelor Aeriene Sovietice.
Expediția a fost coordonată de prof. univ. Ioan Bîca, alături de detectoriștii Daniel Georgiu și Marius Carhat, dar și de participanți din Maramureș: Vasile Vlașin și Vlad Vasile, implicați în Inițiativa „Drag de Maramureș”. Lor li s-au alăturat voluntari din Dej și istoricul Gábor Nagy, specialist în aviația militară din Al Doilea Război Mondial, cu o activitate de cercetare începută în 1996. Echipa a reușit să identifice cu precizie locul impactului și să surprindă zona în fotografii expresive.
Deși obiectivul expediției nu a fost recuperarea unor piese ale aeronavei, participanții au avut parte de o surpriză importantă, care va fi prezentată publicului în această toamnă. Povestea completă a avionului, documentele de arhivă, fotografiile de epocă și concluziile cercetării vor fi incluse într-o nouă expoziție din seria „Avioane și Aviatori din Bistrița-Năsăud”, organizată la Muzeul Grăniceresc din Năsăud.
„Scopul nostru principal a fost comemorarea. Ne-am dorit să identificăm aeronava și membrii echipajului care odihnesc astăzi fără identitate. Vrem să le redăm numele și să oferim, după mai bine de opt decenii, răspunsurile pe care descendenții le-au așteptat atât de mult”, a transmis detectoristul Daniel Georgiu, mulțumind instituțiilor și voluntarilor care au sprijinit expediția extremă din Munții Rodnei.



