Investiție urgentă pentru siguranța traficului , 3.5 milioane de lei pentru podul de la Rogoz

Consiliul Județean Maramureș a inclus în bugetul pe 2026 suma de 3,5 milioane de lei pentru demararea reconstrucției podului de la Rogoz, obiectiv aflat într-o stare avansată de degradare și considerat prioritar pentru siguranța rutieră. Investiția este separată de fondurile alocate pentru lucrările curente ale Societății Drumuri și Poduri Maramureș, care beneficiază anul acesta de 22,5 milioane de lei.

Autoritățile județene subliniază că podul de la Rogoz necesită intervenții urgente, iar o eventuală amânare ar putea genera riscuri pentru participanții la trafic. Tocmai de aceea, suma destinată reconstrucției a fost evidențiată distinct în buget, pentru a permite începerea rapidă a lucrărilor.

Consiliul Județean mizează și pe sprijin guvernamental, în speranța obținerii unor fonduri suplimentare care să accelereze proiectul. Obiectivul este ca reconstrucția podului să fie finalizată într-un termen cât mai scurt, astfel încât circulația în zonă să revină la condiții de siguranță.

a
Share Post
0 comentarii

LASA UN COMENTARIU