Consiliul Local Baia Mare a aprobat, în ședința de îndată de miercuri, predarea în administrare către Creșa Baia Mare a noii creșe mici de pe strada Melodiei nr. 11C, un obiectiv modern construit pe un teren de 2.879 mp. Decizia reprezintă un pas administrativ important pentru extinderea serviciilor de educație timpurie din municipiu și vine la doar o săptămână după preluarea creșei mari de pe strada Gării.
Odată cu aceste două noi unități, rețeaua de creșe din Baia Mare ajunge la cinci structuri funcționale, dintre care două au fost realizate în perioada 2024-2026 prin finanțare europeană PNRR. Noile clădiri sunt proiectate la standarde ridicate de eficiență energetică, fiind dotate cu panouri solare, și includ spații adaptate copiilor mici: săli de joacă luminoase, dormitoare moderne, precum și o zonă tehnico‑gospodărească completă, cu bucătărie proprie, spălătorie și cabinet medical. Conceptul de „natură și mișcare” este integrat prin spații verzi generoase și locuri de joacă amenajate în aer liber.
„Ne asigurăm că cei mici beneficiază de cele mai bune condiții, iar părinții din Baia Mare au un sprijin real”, a transmis consilierul local USR, Robert Cotos, subliniind că aceste investiții consolidează infrastructura antepreșcolară a municipiului și răspund nevoilor tot mai mari ale comunității.





