La Sighetu Marmației a fost inaugurată creșa cu numărul 110 construită prin Programul național „Sfânta Ana”, moment care marchează atingerea țintei asumate de România în cadrul PNRR. Noua unitate este cea de-a șasea finalizată în Maramureș, după cele din Vișeu de Sus, Baia Mare (două creșe), Târgu Lăpuș și Rona de Jos, consolidând rețeaua de servicii dedicate educației timpurii în județ.
Creșa din Sighet are o capacitate de 70 de locuri și dispune de 7 dormitoare, 4 camere de joacă, o zonă multifuncțională pentru activități educative, cabinet medical, spațiu pentru servirea mesei, grupuri sanitare și o curte amenajată cu loc de joacă și spații verzi. Clădirea este certificată nZEB, ceea ce înseamnă un consum energetic foarte redus, asigurat în mare parte din surse regenerabile, contribuind la standardele moderne de eficiență și sustenabilitate.
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a subliniat că programul de construire a creșelor va continua cu finanțare de la bugetul de stat, pentru a sprijini tinerele familii care se confruntă cu lipsa locurilor în creșele publice și pentru a răspunde provocării majore reprezentate de natalitatea în scădere. Oficialul a punctat că noile creșe sunt moderne, prietenoase cu mediul și eficiente energetic, iar funcționarea lor este asigurată de Guvern.

