Ministerul Sănătății a avizat schimbarea denumirii Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, care devine Spitalul Clinic Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare. Decizia, emisă la solicitarea Consiliului Județean Maramureș și pe baza documentației depuse de conducerea spitalului, marchează o etapă importantă în evoluția celei mai mari unități medicale din județ și confirmă noua poziționare instituțională.
Statutul de spital clinic reflectă consolidarea rolului medical și academic al instituției, fiind asociat activităților complexe de diagnostic și tratament, pregătirii profesionale și colaborării cu structurile universitare. Avizul include și actualizări ale structurii medicale: Secția neurologie cu 55 de paturi (opt pentru AVC acute), Secția chirurgie generală cu 83 de paturi, Secția urologie cu 44 de paturi și Compartimentul nefrologie cu 13 paturi, precum și redenumirea unor laboratoare și centre de specialitate.
Modificările vor intra în vigoare odată cu eliberarea noii autorizații sanitare de funcționare. Conducerea spitalului subliniază că transformarea în Spital Clinic Județean deschide perspective de dezvoltare medicală și academică, în beneficiul pacienților din întreg Maramureșul.

