Avarie programată: apa se oprește joi pe două străzi din Baia Mare

Societatea VITAL S.A. anunță că joi, 3 septembrie 2026, între orele 09.00 și 16.00, va fi întreruptă furnizarea apei potabile în Baia Mare pentru realizarea lucrărilor de cuplare la noua rețea de distribuție. Intervenția vizează modernizarea infrastructurii de alimentare cu apă și îmbunătățirea serviciilor oferite utilizatorilor.

În intervalul menționat, vor fi afectați consumatorii de pe străzile Progresului și Florilor. Compania recomandă locuitorilor să își asigure o rezervă minimă de apă pentru consum și uz casnic. La reluarea furnizării, apa poate prezenta temporar modificări de calitate, precum turbiditate sau schimbări de culoare, motiv pentru care utilizatorii sunt sfătuiți să o folosească doar în scopuri casnice până la limpezirea completă.

VITAL S.A. subliniază că aceste investiții sunt realizate în beneficiul comunității, având ca obiectiv creșterea calității vieții, reducerea pierderilor din rețea și asigurarea unei alimentări sigure și continue cu apă. Pentru informații suplimentare, dispeceratul societății poate fi contactat la numerele 0262/215150, 0362/401052 și 0372/752661.

a
0 comentarii

LASA UN COMENTARIU