Condamnare definitivă: Sorina Pintea, 3 ani și 6 luni de închisoare pentru mită

Vineri, 6 iunie 2025, Curtea de Apel Cluj a pronunțat hotărârea definitivă în cazul fostei ministru al Sănătății și manager al Spitalului Județean Baia Mare, Sorina Pintea, menținând condamnarea din prima instanță. Pintea a fost condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare pentru luare de mită, după respingerea apelului formulat de aceasta.

Instanța a dispus și confiscarea sumei de 10.000 de euro, păstrarea sechestrului asupra a două terenuri extravilane și interzicerea exercitării unor drepturi civice și funcții publice pentru o perioadă de trei ani. Decizia vine după ce, în perioada 2019–2020, Pintea ar fi primit mită de 130.000 lei, reprezentând 7% din valoarea unui contract de amenajare în spital.

Faptele pentru care a fost judecată au avut loc în perioada în care Pintea conducea Spitalul Județean „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare. Potrivit DNA, banii ar fi fost primiți chiar în incinta unității spitalicești, prin intermediul unui interpus. Sentința este definitivă și executorie.

a
0 comentarii

LASA UN COMENTARIU