Peste 24.500 de cetățeni ucraineni s-au înregistrat, între 24 februarie 2022 și 31 mai 2025, în evidențele agențiilor teritoriale din subordinea ANOFM, pentru a beneficia de servicii gratuite de consiliere profesională, informare și mediere a muncii. Cei mai mulți s-au înregistrat în Constanța (5.971), București (5.465), Ilfov, Maramureș, Brașov și Galați.
Refugiații ucraineni s-au angajat în domenii diverse precum industria auto și textilă, construcții, IT, HoReCa, transporturi și educație. Printre meserii se numără confecționer cablaje auto, șofer, pedagog, violonist, cofetar sau mecanic auto.
ANOFM continuă să ofere sprijin refugiaților ucraineni prin servicii specializate de formare profesională, consiliere, mediere a muncii și asistență prin rețeaua EURES, facilitând astfel integrarea acestora pe piața muncii din România.