Strada Gării va fi prelungită: termen de execuție, 8 luni

În luna iunie, Primăria Baia Mare a încheiat un contract cu firma ARL Cluj S.A. pentru prelungirea străzii Gării (BD. Unirii), investiție esențială pentru infrastructura rutieră a municipiului. Valoarea totală a lucrărilor este de 8.149.371,14 lei, fără TVA, iar termenul de execuție este de 8 luni de la emiterea ordinului de începere.

Proiectul urmărește îmbunătățirea conectivității între cartierele orașului și asigurarea accesului către viitoarea creșă din cartierul Pintea Viteazu, realizată cu fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență.

Lucrările prevăzute includ realizarea a două benzi de circulație (2×3,5 m), pistă de biciclete (2 m), trotuare de cel puțin 1,5 m lățime pe ambele părți, 152 de locuri de parcare, rețele de alimentare cu apă, iluminat public cu 39 de stâlpi, precum și canalizare menajeră și pluvială.

a
0 comentarii

LASA UN COMENTARIU