Patru medici din Ivano-Frankivsk, Ucraina, au participat în perioada 20–23 iulie 2025 la un schimb de experiență la Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare. Dr. Ivanna Didyk, Dr. Cristina Bukovynska, Dr. Liubov Dovhaniuk și Dr. Nadia Vovk au activat în cadrul UPU, contribuind cu profesionalism, empatie și dedicare la activitatea medicală zilnică, într-un gest care a subliniat universalitatea misiunii medicale.
Vizita a fost posibilă printr-un acord internațional de colaborare semnat între autoritățile județene din Maramureș și cele din Ivano-Frankivsk, care încurajează inițiativele umane și profesionale transfrontaliere. Managerul spitalului, dr. Rareș Pop, a salutat deschiderea acestui parteneriat, oferindu-le medicilor diplome de apreciere pentru implicarea lor exemplară.
Această săptămână intensă a consolidat legăturile între colegi din două sisteme de sănătate, reamintindu-ne că spiritul de echipă și schimbul de bune practici sunt esențiale în lupta pentru salvarea vieților. Medicii ucraineni sunt așteptați oricând cu drag la Baia Mare.
