Gloria Bistrița învinge categoric Minaur Baia Mare în restanța etapei a 3-a

Gloria Bistrița s-a impus miercuri seară cu 32-22 în fața celor de la CS Minaur Baia Mare, într-un meci disputat la TeraPlast Arena, contând pentru etapa a 3-a a Ligii Florilor MOL. Gazdele au dominat jocul și au încheiat partida cu o serie de cinci goluri consecutive, fără replică din partea adversarelor.

Strategia ofensivă a Minaurului, bazată pe superioritate numerică, s-a întors împotriva echipei, care a primit nu mai puțin de opt goluri în poarta goală. În urma acestui eșec, formația băimăreană rămâne cu două puncte și ocupă locul 8 în clasament.

Programul se complică pentru Minaur, care urmează să întâlnească sâmbătă, 27 septembrie, de la ora 15:00, pe teren propriu, liderul Corona Brașov.

a
0 comentarii

LASA UN COMENTARIU