Uniunea Europeană a lansat oficial sistemul Entry/Exit (EES), un pas major în digitalizarea controlului la frontierele externe. EES se aplică cetățenilor non-UE care călătoresc pentru șederi de scurtă durată (maximum 90 de zile în 180 de zile) și înlocuiește treptat ștampilarea manuală a pașapoartelor cu înregistrarea digitală a datelor de intrare/ieșire și a datelor biometrice.
În România, sistemul este implementat progresiv în punctele de frontieră Midia, Stânca, Naidaș, Sighetu-Marmației și Aeroportul Internațional Sibiu, urmând ca în următoarele 6 luni să fie extins la nivel național. În perioada de tranziție, pașapoartele vor fi în continuare ștampilate manual.
Pentru informații detaliate despre funcționarea EES, călătorii pot accesa site-urile travel-europe.europa.eu/ees și politiadefrontiera.ro.