Mănăstirea Bârsana continuă să atragă vizitatori din întreaga lume, iar printre turiștii sosiți recent s-a aflat și o fostă componentă a echipei naționale de handbal feminin a Coreei de Sud. Mircea Paușeniuc, susținător al sportului maramureșean, a întâlnit grupul de turiste asiatice în timpul unei vizite la lăcașul de cult.
După un scurt dialog, Paușeniuc a aflat că femeile se aflau în România pentru a descoperi tradițiile și peisajele locale, iar una dintre ele a avut o carieră sportivă remarcabilă în handbalul internațional. Întâlnirea a fost prilej de schimb cultural și de consolidare simbolică a prieteniei româno-coreene.
„Nu m-am putut abține să nu pun și eu o cărămidă la consolidarea prieteniei româno-coreene”, a declarat Paușeniuc, impresionat de momentul inedit petrecut în inima Maramureșului.


