Pe contul de Facebook al Consiliului Județean Maramureș suntem informați că încă un pas important a fost făcut pentru realizarea Drumului Expres Baia Mare – Satu Mare, după ce Consiliul Interministerial de Avizare a Lucrărilor Publice, din cadrul Ministerului Dezvoltării, a emis aviz favorabil pentru studiul de fezabilitate al proiectului.
Documentul este semnat de ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, și reprezintă ultima etapă înainte ca indicatorii tehnico-economici să fie supuși aprobării Guvernului.
Noul drum expres va asigura o conexiune rapidă și modernă între cele două municipii, cu un impact major asupra dezvoltării economice și mobilității din nord-vestul țării. Potrivit datelor oficiale, traseul va avea o lungime de 59,17 kilometri, cu două benzi pe sens, 7 noduri rutiere, 35 de pasaje și 18 poduri.
Valoarea totală a investiției este estimată la 5,93 miliarde de lei, ceea ce face din acest proiect una dintre cele mai mari investiții de infrastructură rutieră din regiune.
Reprezentanții autorităților județene susțin că acest aviz confirmă maturitatea proiectului și deschide drumul către aprobarea finală în Guvern și, ulterior, către etapa de execuție.
📌 Sursa: Facebook – Consiliul Județean Satu Mare

