Sighetu Marmației s-a înfrățit oficial cu orașul Guissona din Spania

Municipiul Sighetu Marmației și orașul Guissona din Regatul Spaniei au semnat astăzi, 28 decembrie, Acordul de înfrățire, în cadrul unei ceremonii desfășurate la sediul Primăriei. La eveniment au participat primarul din Guissona, Jaume Ars i Bosch, și Consulul General al României la Barcelona, Sandra Gătejeanu-Gheorghe, alături de reprezentanți ai administrației locale și ai presei.

Semnarea documentului a avut loc la o zi după ce delegația spaniolă a asistat la Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Marmația”, unde oaspeții au descoperit tradițiile maramureșene și atmosfera comunității locale. După ceremonie, delegația a vizitat mai multe obiective reprezentative din Maramureș, prima oprire fiind la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței din Sighet.

Primarul Vasile Moldovan a declarat că acest acord deschide noi oportunități de colaborare în domenii precum cultura, educația, turismul și administrația publică, subliniind potențialul parteneriatului pentru dezvoltarea ambelor comunități.

a
0 comentarii

LASA UN COMENTARIU