Erik Pop continuă la CS Minaur: contract prelungit pe doi ani

CS Minaur Baia Mare anunță prelungirea contractului handbalistului Erik Pop pentru încă doi ani, decizie prin care clubul își consolidează lotul pentru a doua parte a sezonului. Oficialii echipei transmit că jucătorul va continua să lupte pentru culorile clubului cu aceeași determinare și dorință de performanță, considerându-l o piesă importantă în proiectul sportiv al formației.

Echipa băimăreană s-a reunit pe 6 ianuarie și pregătește returul Ligii Zimbrilor, după ce a încheiat turul pe locul 8, cu 9 puncte acumulate. Clasamentul este condus în acest moment de CS Dinamo București, care a strâns 16 puncte.

În prima etapă a returului, programată pe 6 februarie, CS Minaur va evolua pe teren propriu împotriva formației CSU Suceava, un meci important pentru începutul parcursului din a doua jumătate a campionatului.

a
0 comentarii

LASA UN COMENTARIU