Primăria propune un nou regulament pentru facilități la transportul public URBIS

Municipiul Baia Mare a lansat, în 30 aprilie 2026, procedura de transparență decizională pentru un nou Regulament privind facilitățile la transportul public local, acordate de SC URBIS S.A. Documentul vizează pensionarii și alte categorii protejate prin acte normative speciale, introducând un sistem diferențiat de sprijin în funcție de venituri și statut social.

Pentru pensionarii cu domiciliul în Baia Mare, proiectul propune gratuitate la abonamente pentru veniturile de până la 2.000 de lei, reducere de 75% pentru cei cu venituri între 2.001 și 3.500 de lei și reducere de 50% pentru intervalul 3.501–5.000 de lei. Gratuitatea integrală se menține pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat, nevăzători, însoțitori, asistenți personali și alte categorii prevăzute de Legea nr. 448/2006, iar facilități sunt prevăzute și pentru veterani, văduve de război, persoane persecutate politic sau etnic, revoluționari și donatori de sânge. Acordarea beneficiilor se va face pe baza documentelor emise de Direcția de Asistență Socială, iar abonamentele vor fi eliberate de URBIS.

Noile prevederi se vor aplica doar abonamentelor solicitate după intrarea în vigoare a hotărârii, cele existente rămânând valabile până la expirare. Potrivit estimărilor, trecerea de la gratuitate totală la reduceri procentuale va reduce cheltuielile bugetare anuale de la 11,74 milioane lei la cel puțin 7,9 milioane lei.

Regulamentul integral poate fi citit aici.

a
0 comentarii

LASA UN COMENTARIU