ATELIER 32: Teatrul se ascultă, nu doar se privește

A 32-a ediție a Festivalului Internațional de Artele Spectacolului ATELIER se desfășoară în perioada 13–19 iunie, anunță Teatrul Municipal Baia Mare. Ediția din acest an aduce în prim-plan o direcție tematică nouă: muzica și sunetul ca limbaj scenic autonom, o continuare firească a tradiției festivalului de a explora forme teatrale neconvenționale.

Selecționerul ediției, criticul de teatru Amalia Tănase, explică faptul că ATELIER 32 investighează dramaturgia sonoră în multiple forme – de la spectacole construite pe compoziție electronică, hibridări între concert și performance sau instalații sonore, până la producții în care muzica originală și orchestra live devin structura internă a construcției regizorale. Festivalul propune astfel „o radiografie a felurilor în care, astăzi, a asculta un spectacol devine echivalentul a-l înțelege”.

Pe lângă spectacole, publicul va putea participa la happening-uri, concerte, portrete artistice, lansări de carte și reviste de teatru, precum și la un colocviu dedicat sound designului contemporan, cu invitați din rândul artiștilor, compozitorilor și designerilor sonori de pe scena națională.

a
0 comentarii

LASA UN COMENTARIU